Unic în Gorj: Aquaterapie într-o comună din județ
Comuna gorjeană Bustuchin se numără printre puținele localități din România unde, printr-un program cu finanțare europeană, se va face aquaterapie, procedură indicată în special copiilor cu autism. În acest proiect sunt incluși și adulții, care pot beneficia de kinetoterapie, electroterapie, vitaminizare, dar și consultații medicale generale.
Vorbim de un proiect cu finanțare europeană a cărui valoare este de aproximativ 1.000.000 de euro. În cadrul acestui program care se desfășoară pe o perioadă de trei ani sunt incluse servicii medicale, sociale și pentru prevenirea discriminării.
Mai exact în cadrul centrului multifuncțional realizat în comuna Bustuchin și care cuprinde și un bazin de înot se vor desfășura aceste servicii incluse în proiect. ”Noi căutăm în prezent personal, mai exact un asistent social, un asistent balneofiziokinetoterapeut, dar și un kinetoterapeut, pentru că în perioada următoare vom începe să oferim servicii în cadrul centrului multifuncțional. Este vorba de servicii medicale, precum aquatrapie și cursuri de înot pentru copii, iar pentru adulți kinetoterapie, electroterapie, vitaminizare, precum și consultații medicale generale. În acest program sunt prinși 70 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, precum și 90 de adulți. Cursurile de înot vor fi oferite de un profesor de sport și educație fizică. Mai mult decât atât o să facem și ceva educație sanitară și activități non-discriminare”, a declarat Marian Șindrinaru, managerul proiectului.
Pe lângă aceste servicii medicale, în cadrul acestui proiect sunt oferite și servicii sociale. De acestea vor beneficia 30 de localnici din comuna Bustuchin. ”Pe lângă serviciile de socializare realizate în centrul de zi, acolo unde vârstnicii vin la rummy, șah, table și să discute, avem și servicii de îngrijire la domiciliu. Mai exact 30 de persoane vulnerabile vor fi vizitate de asistenți sociali care vor petrece cu acestea 4 ore pe săptămână. Îi vor ajuta efectiv pe aceștia chiar și medical”, a mai spus Marian Șindrinaru.
Cu acest nou proiect realizat, Comuna Bustuchin este singura din Gorj care are un astfel de centru multifuncțional, dar și care oferă acest gen de servicii medicale și sociale.
Centrele unde se practică aquaterapie în România se pot număra pe degete, și aceste sunt de obicei în orașele mari din țară.