Când ar putea fi externat gorjeanul numit "pacientul 1"
Directorul Institutului Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel, a declarat, vineri, la „Tucă Show”, că tânărul din Gorj, primul pacient confirmat cu coronavirus, ar putea fi externat, dacă al treilea test, luni, va ieși negativ.
„La al doilea test a ieșit negativ, ceea ce e îmbucurător. Ne așteptam să iasă negativ pentru că practic am vorbit de o persoană asimptomatică”, a spus Streinu-Cercel.
Dacă și al treilea test, de luni, va ieși negativ, bărbatul ar putea fi externat. „Noi așteptăm să îi facem al treilea test și dacă și acela iese negativ, practic îl externăm”, a mai spus directorul de la „Matei Balș”.
Potrivit acestuia, multe dintre cazuri sunt asiptomatice. „Un gât ușor roșu, dar nesemnificativ. Ca dovadă că și vorbea cu cei din televiziune. Asta înseamnă să lucrezi pe o procedură clară. Indiferent ce spune pacientul, trebuie să îți iei măsurile de precauție în așa fel încât să nu lași o persoană afectată în comunitate cu virusul la purtător”, a mai spus medicul.
Testul la coronavirus al tânărului din Gorj a ieşit, vineri, negativ, la două zile după ce a devenit primul caz comfirmat cu COVID - 19 din țară. Un nou test va fi făcut luni.