Canalizare terminată după 9 ani
Canalizarea dintr-un sat din comuna Băleşti ar putea fi gata în acest an. Lucrarea a fost demarată în urmă cu aproape un deceniu, însă firma care a câştigat licitaţia a intrat în faliment şi a fost nevoie de noi fonduri şi noi proceduri. Primăria a organizat o nouă licitaţie câştigată de o societate din Vâlcea care are la dispoziţie circa două milioane de lei să finalizeze investiţia cât mai repede.
„Valoarea rămasă la Ministerul Dezvoltării este 1,8 milioane de lei plus 250 de mii de lei, partea noastră de cofinanţare”, a explicat primarul localităţii Băleşti, Mădălin Ungureanu. Lucrările au început în 2009 şi s-au blocat de câţiva ani. „Astăzi (n.r. marţi) am semnat contractul cu canalizarea în satul Ceauru. Este vorba despre o canalizare extraordinar de veche, începută din 2009. A fost o firmă care nu a reuşit să finalizeze această lucrare. Când am venit primar, am crezut că vor putea finaliza lucrarea. La un an distanţă, a intrat în insolvenţă”, a mai transmis edilul din Băleşti.
Mădălin Ungureanu speră ca această lucrare să fie gata în câteva luni. O societate din Vâlcea a câştigat licitaţia şi va începe lucrările în curând. „A trebuit să reiau procedurile. Am luat-o de la capăt. Am făcut expertize noi, toţi paşii legali. Am licitat. Astăzi (n.r. marţi) a venit firma care a câştigat licitaţia, Electro Vâlcea. Vreau cu celeritate această lucrare şi voi impune să fie finalizată. Satul Ceauru este un sat sistematizat şi are nevoie imperios de această investiţie”, a mai adăugat primarul. (M.M.)