Campion la box, merge la competiţii cu banii de la nuntă
Veronel Tărău este gorjeanul care a obţinut de 10 ori titlul de Campion Naţional la Box, ultima dată la sfârşitul acestui an în urma campionatului de la Târgu Mureş. Fără adversar în ringul de box, Veronel Tărău este uşor de învins în lupta cu greutăţile vieţii. Singurul lucru care nu-l lasă să renunţe la box este promisiunea făcută mamei sale, pe patul de moarte, cum că va deveni campion mondial. Acesta promisiune pare imposibil de realizat, nu din punct de vedere al capacităţii sportive, ci al lipsei banilor.
Veronel Tărău are 30 de ani şi locuieşte în Bumbeşti Jiu. Tânărul are o fetiţă în vârstă de un an şi trei luni, iar în acesta vară s-a cununat religios cu soţia sa. Dacă nu reuşea să strângă ceva bani la nuntă, nu putea participa la Campionatul Naţional de Box de la Târgu Mureş. „Am ieşit campionul României, dar nu mi-am primit nici banii cu care am plecat eu la competiţie, am plecat pe banii mei. Noi nu ne-am îmbogăţit la nuntă, aşa cum fac alţii. Din ce am scos abia reuşim să ne renovăm apartamentul, care mi-a rămas de la mama mea. Am cheltuit mulţi bani pentru deplasările mele la competiţii. Deplasarea la Campionatul Naţional de la Târgu Mureş, unde am ieşit campionul României, m-a costat 15 milioane de lei vechi. Nu mi-a întins nimeni nici o mână de ajutor, dar am vrut să demonstrez că pot face performanţă şi la vârsta de 30 de ani”, a declarat Veronel Tărău.
Situaţia este cu atât mai critică cu cât Veronel şi soţia sa nu au serviciu. Singurul venit al familiei este alocaţia fetiţei. „Nu am părinţi, am crescut fără tată, iar mama mea a decedat în urmă cu 6 ani. Ne mai ajută bunica şi soacra mea. De la vârsta de 10 ani practic boxul, dar am avut şi pauze, din cauza greutăţilor cu care m-am confruntat. Vreau să fac pasul la profesionişti. Îmi trebuie un venit lunar pentru a putea să mă alimentez, să mă antrenez. Aş vrea să-mi găsesc un serviciu care să-mi permită să continui activitatea sportivă. Din burse nu am cum să trăiesc, mai mult de 3-4 meciuri nu am voie să fac pe an. La amatori, îi bat pe toţi, mai ies campion 5-6 ani de acum încolo, dacă vreau, dar ies degeaba”, a declarat Veronel Tărău.
Luptă pentru a îndeplini promisiunea făcută mamei
Veronel Tărău spune că ar fi renunţat definitiv la box, dacă nu ar avea de îndeplinit o promisiune făcută mamei sale, pe patul de moarte. „Îmi doresc să ajung campion mondial şi nu voi renunţa până nu-mi îndeplinesc acest vis. Trebuie să reuşesc, voi lupta pentru asta cu orice preţ căci i-am promis mamei mele, înainte să moară, că voi ajunge campion mondial. De aceea nu mă las, am avut tendinţa să renunţ dar n-am putut. Cât a trăit mama a fost mereu alături de mine, ea m-a îndrumat să fac sport. A murit din cauză că era bolnavă de cancer. Şi atunci când a murit mama mea eram campionul României, dar n-am putut s-o ajut cu nimic. N-am avut bani să-i plătesc tratamentul, poate dacă aveam bani îi puteam lungi viaţa. Ea m-a încurajat şi mi-a spus că lucrurile se vor schimba în box, dar nu s-a schimbat nimic. În România se investeşte numai în fotbal şi handbal”, a mai precizat Veronel Tărău.
MAESTRU
Antrenorul Ninel Geică îl consideră pe Veronel Tărău un maestru al boxului. „Veronel Tărău este un maestru al boxului, a susţinut peste 300 de meciuri naţionale şi internaţionale, din care a ieşit campion de 10 ori, la cadeţi, juniori, tineret şi seniori, ultimul titlu (la seniori) fiind obţinut în acest an, în cadrul competiţiei de la Târgu Mureş. Este o valoare a boxului românesc. Este păcat, mare păcat că valorile nu sunt apreciate în România. Cunosc situaţia financiară a lui Tărău, ştiu că dacă nu făcea nuntă nu avea bani pentru a participa la Campionatul Naţional de la Târgu Mureş”, a declarat Ninel Geică.