Cameră video dispărută din sediul Poliţiei
Anchetă la Poliţia Municipală Târgu Jiu după ce din clădirea unităţii a dispărut o cameră de supraveghere video. Paradoxul este că furtul s-a produs într-o unitate care zilnic este înţesată cu poliţişti. Camera video a dispărut încă de la mijlocul lunii februarie. Mai multe anchete au fost demarate în acest caz pentru depistarea autorului.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a deschis un dosar penal după ce a fost sesizat cu privire la dispariţia unei camere de supraveghere din sediul Poliţiei Municipale Târgu Jiu. Camera nu era funcţională şi a dispărut în perioada 12-15 februarie. Camera de supraveghere era amplasată la etajul al II-lea al instituţiei, acolo unde funcţionează Biroul Imigrări. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru furt, iar Inspectoratul de Poliţie Gorj a demarat o anchetă proprie. "Facem verificări. A fost demarată o anchetă internă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a dispărut camera respectivă. Nu era legată la sistemul de supraveghere. Era amplasată la etajul al doilea, cu vedere spre biroul colegilor de la Imigrări", a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Nu este exclusă nici varianta ca dispozitivul să fi fost ridicat de angajaţii firmei care l-a montat. Este posibil şi ca vreun poliţist, care nu a dorit să fie filmat la serviciu, să o fi înlăturat din acea zonă.