Cabanierii din Rânca, scrisoare către autorităţi: Transalpina poate deveni perla turismului românesc

Obrazul autorităţilor judeţene, locale şi al parlamentarilor din actualul mandat este bătut „prieteneşte” cu degetul de cabanierii din Rânca, sătui să tot aştepte ca vreun oficial al actualei puteri să se intereseze şi de soarta acestei „staţiuni”.

Asociaţia concesionarilor din Rânca, în fruntea căreia se află Constantin Pănescu, a dat publicităţii o scrisoare deschisă în care destinatarilor le sunt enumerate o serie de probleme cu care se confruntă cei care şi-au investit banii sau au făcut credite pentru a construi o afacere turistică la Rânca. Tot mai multe cabane au lacătul pe uşă în ultima vreme şi sunt scoase la vânzare pentru că lucrurile nu merg deloc bine pentru cei care au sperat în dezvoltarea turismului, zona fiind una mai mult „moartă” decât atractivă pentru vizitatori pe parcursul unui an de zile.

În scrisoarea pe care au adresat-o autorităţilor, investitorii din Rânca spun că staţiunea are nevoie de străzi asfaltate, de spaţii de agrement, de domenii schiabile şi, nu în ultimul rând, de interes din partea autorităţilor judeţene pentru dezvoltarea zonei. Asociaţia Concesionarilor reafirmă că Rânca are nevoie de o singură administraţie pentru a putea fi luate decizii care să ducă la dezvoltarea staţiunii, de la înfiinţare şi până acum aceasta fiind administrată de primăriile din Baia de Fier şi Novaci. Puţinele proiecte derulate aici cu fonduri publice sau nerambursabile, respectiv reţeaua de canalizare şi cea de apă, sunt ori nefuncţionale ori nerecepţionate. Asociaţia concesionarilor e de părere că doar implicarea autorităţilor poate transforma Rânca în staţiunea pe care şi-o doresc turiştii.

„Considerăm că dezvoltarea turismului, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, constituie singura alternativă viabilă de dezvoltare durabilă la ora actuală a judeţului nostru şi ar trebui să constituie prioritatea autorităţilor locale şi judeţene, cât şi a parlamentarilor judeţului Gorj. În speranţa că în acest ultim ceas vom realiza faptul că Rânca – Transalpina poate deveni perla turismului românesc, care poate genera judeţului Gorj venituri uriaşe, ce pot contribui la o dezvoltare durabilă, solicităm actorilor decizionali implicaţi să ne aşezăm, poate pentru prima dată cu adevărat, la masa negocierilor pentru identificarea soluţiilor la problemele cu care ne confruntăm şi care fac din Rânca în continuare o zonă vulnerabilă”, se arată în scrisoarea adresată autorităţilor judeţene.

Vizualizări: 1,161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: