Boza: Trebuie să facem ceva cu salariile și vom face!

Minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia au aproximativ aceleași salarii ca acum cinci ani, la înființarea companiei, deși sunt cu șase mii de oameni mai puțini. Și producția a mai scăzut, mai ales pe partea de cărbune, dar nu în ritmul în care a scăzut numărul de salariați.

Complexul Energetic Oltenia avea în 2012, la înființare, circa 19.000 de salariați. Venitul mediu brut, cu tot cu bonusuri și prime, a fost de 4.058 de lei. Venitul a scăzut cu aproape 200 de lei în medie până în 2016, mai exact la 3.869 lei. În bugetul pe acest an a fost prevăzut un venit mediu brut 4.091 lei cu tot cu bonusuri, la un număr estimat de salariați la finalul anului de circa 13.300. În bugetul rectificat al CE Oltenia, după suplimentarea fondului de salarii, câștigul mediu brut estimat este de 4.222 lei.

Cifrele arată că 2017 a fost primul an în care salariații CE Oltenia au câștigat ceva în plus, dar sindicatele spun că este insuficient, la ce volum de muncă este după miile de concedieri. Federațiile sindicale vor majorări salariale de cel puțin 10% anul viitor. Chiar dacă nu avansează cifre, directorul Sorin Boza este de acord că salariile trebuie mărite. „Vreau să vă asigur pe toți că anul acesta trebuie să facem ceva cu salariile și vom face. Cât voi fi în această companie voi lupta ca și dumneavoastră să cunoașteți rodul muncii de anul acesta, pentru că, cu adevărat, s-a muncit”, a spus Boza la Tele3.

Deficit de personal pe anumite meserii

Directorul estimează că anul viitor va fi o producție ca și anul acesta, adică aproximativ 15 TWh și 23 de milioane de tone de cărbune. În aceste condiții, ar vrea să renunțe la cele 700 de concedieri prevăzute în programul de restructurare, dar ar putea fi acceptate plecările la cerere.

Liderii sindicali ar dori angajări la CE Oltenia, cu condiția suplimentării bugetului de salarii. Directorul Direcției Miniere, Gheorghe Dobrițanu, a spus că personalul existent a fost redistribuit. „Nu putem să spunem deficit de personal, putem să spunem că aceste plecări de personal au lăsat un gol în Direcția Minieră, dar ne desfășurăm activitatea cu cei care au rămas și am mai redirecționat anumit personal de la activitățile neproductive, mentenanță mecanică, energetică, de la Asecări, i-am redirecționat pentru a asigura personalul necesar funcționării în cele 10 cariere. Nu putem spune că avem excedent de personal în nici un caz, dar trebuie să ne gândim că s-ar putea să mai pierdem din personal în perioada următoare, prin pensionări”, a spus Dobrițanu la Tele 3.

Vizualizări: 5,187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: