Boza: Nu vom mai face greșeala care s-a făcut
Planul de concedieri colective al Complexului Energetic Oltenia pentru anul viitor va fi modificat până la sfârșitul lunii ianuarie, a estimat managerul Sorin Boza. Acesta spune că este foarte puţin probabil să se rămână la programul de 740 de concedieri, fiind deja deficit de personal în cariere și termocentrale.
Managerul complexului susţine că trebuie luate măsuri pentru ca specialiștii să nu mai plece din companie. „Nu vom mai face greșeala care s-a făcut, cu plecările la cerere. Vom analiza fiecare cerere în parte. Trebuie să ţinem specialiștii în companie. Anul trecut au plecat specialiști foarte buni, care și-au găsit imediat de lucru în altă parte. Momentan nu luăm în calcul plecările la cerere, dar lucrăm la un plan care trebuie aprobat în Directorat, CS și care va ajunge în AGA, estimăm noi, undeva la sfârșitul lunii ianuarie”, a spus managerul CE Oltenia la TV Sud.
Compania are un plan de restructurare aprobat în anii trecuţi, dar care a mai fost modificat. „În planul deja aprobat aveam pentru anul acesta prevăzute 2.000 de concedieri colective, am redus la o mie, pentru anul viitor erau prevăzute 740, dar îl vom modifica și pe acesta”, a explicat Boza. „Nu va fi 740 clar pentru că nu vom reuși cu același număr de oameni sau cu un număr mai mic să facem o cantitate mai mare decât anul acesta”, a adăugat managerul CEO.
Sorin Boza spune că pe anumite categorii de specialiști, cum ar fi sudori, electricieni, IT-iști, trebuie făcute angajări sau măcar păstrat personalul actual. „În caz contrar, ar însemna să ne semnăm sentinţa singuri, avem deficit de personal în termocentrale, în cariere”, a spus Boza.
Nici sindicaliștii nu cred că vor mai fi făcute concedieri masive. „Sunt contracte semnate și parafate și pentru 2018, și pentru 2019. Compania nu-și mai permite să facă program de restructurare, dar desigur că pentru acei angajaţi care vor să plece trebuie asigurate condiţiile negociate”, a spus liderul FNME, Dumitru Pîrvulescu.