Prime pentru salariaţii Minprest

Moş Nicolae a venit cu veşti bune pentru salariaţii Minprest Rovinari. Fiecare angajat va primi de sărbători o primă de 150 de lei. Cei aproximativ 1.100 de salariaţi vor intra de săptămâna viitoare în posesia tichetelor cadou.

Gabriel Giorgi, directorul Minprest Rovinari, a explicat cum a fost posibilă acordarea acestor bonusuri, chiar şi în condiţiile în care salariaţii nu mai au din luna mai contract colectiv de muncă. „Toată problema este să ne încadrăm în liniile bugetare care sunt aprobate de Guvern, coroborat cu situaţia financiară a unităţii. Având aceste două situaţii pozitive, ne-am permis să acordăm această primă. Sindicaliştii au fost foarte mulţumiţi cu această primă, se aşteptau să primească în jur de 100 de lei. Ne-am permis să dăm mai mult, chiar dacă această primă nu se regăsea în tarifele cu CEO. Le dau o temă de casă inspectorilor ANAF, să vină să controleze din nou, că această primă nu se regăseşte în tarife şi poate vin şi o scad”, a declarat Gabriel Giorgi, directorul Minprest Serv Rovinari. 

Totodată, în cadrul discuţiilor de miercuri cu sindicaliştii s-a stabilit ca în zilele ce urmează să se încheie un nou CCM. Vechiul contract a expirat în luna mai. Noul CCM va avea o valabilitate de minimum un an.

În altă ordine de idei, jumătate din personalul Minprest Serv Rovinari ar putea lucra între Crăciun şi Anul Nou, programul de lucru fiind corelat cu cel din unităţile miniere ale CE Oltenia, principalul beneficiar. „Sunt anumite servicii care nu o să lucreze, foarte puţine, activitatea de curăţenie interioară-exterioară, curăţenie benzi, întreţinere. Restul de servicii, supraveghere centrale termice, PSI, chiar şi Căi Ferate Uzinale, o să lucreze în funcţie de solicitările beneficiarului. Clar este că PSI şi supraveghere centrale termice o să lucreze pentru că nu pot să lase serviciile respective nefăcute. Cei care nu vor lucra vor avea concediu de odihnă”, a explicat directorul Minprest Serv Rovinari.

Vizualizări: 2,623

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: