Boza: 2019 va fi un an bun pentru CEO

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, este optimist. Chiar dacă anul 2018 se va încheia cu pierderi însemnate pentru CE Oltenia, anul viitor va fi mai bun pentru companie. Explozia preţurilor la certificatele de dioxid de carbon trage în jos profitul producătorului de energie, însă Boza este convins că altele vor fi cifrele peste un an, după cum a declarat într-un interviu la Tele3. Aşteptat cu sufletul la gură este şi verdictul în procesul cu Pandurii Târgu Jiu.

Reporter: Cum va fi sfârşitul acestui an pentru companie?

Sorin Boza: Ne aşteaptă un sfârşit de an greu, dar care începe deja pregătirea anului 2019, iar anul viitor se anunţă un an bun pentru noi. CEO are 70% din energie produsă pe anul 2019 la un preţ la care acoperim costul cu CO2. Aşteptăm un sfârşit de an greu, dar anticipăm un 2019 bun. Anul acesta, din păcate, acest cost cu certificatele de CO2 ne-a dat peste cap aşteptările. A fost un şoc la nivel european această creştere, până la urmă, artificială. Nimeni nu putea gestiona şi crea un buget spunând că va fi 25 de euro un certificat de dioxid de carbon. Ne-am repoziţionat în piaţa de energie şi pot să vă spun că 2019 va fi un an mult mai bun din punct de vedere financiar. Am rezolvat două exproprieri, mai rezolvăm două în octombrie, ca să nu mai căutăm cărbunele prin cariere.

Rep.: Pe lângă aceste calcule, a mai venit şi acea decizie privind banii datoraţi Clubului Pandurii. Ce faceţi în acest caz?

S.B.: Noi vom respecta o hotărâre judecătorească definitivă. O aşteptăm şi decizia o vom lua. Nu avem cum să comentăm o astfel de hotărâre. Sper totuşi că la Curtea de Apel Craiova va fi o altă decizie. Vorbim de şase milioane de lei. Nu vorbim de câţiva bani. Aşteptăm!

Rep.: Ar fi o lovitură pentru companie să fie obligată să plătească acum aceşti bani?

S.B.: Ar fi o lovitură pentru orice companie, nu numai pentru CEO. Vorbim de 1,3 milioane de euro. Noi încă sperăm că, prin argumentele cu care vom veni, vom încerca să schimbăm această direcţie a acestui proces. Ce a fost atunci nu mă interesează, pentru că această situaţie nu a fost creată în timpul mandatului meu. Eu am spus foarte clar: pe mandatul meu, finanţare zero! Vom vedea decizia finală şi vom vedea ce va fi de făcut. Dacă această decizie va rămâne definitivă, vă daţi seama că şi noi suntem obligaţi să ne întoarcem împotriva celor care au luat această decizie. Vom vedea ce va fi.

Rep.: Când am putea vorbi de o reluare a finanţării sportului?

S.B.: Anul acesta nu discutăm de aşa ceva. Este un an greu financiar pentru noi. Aş vorbi de finanţare pentru sport în momentul în care compania ar avea minimum trei ani de zile pe un trend pozitiv pentru următorii 15 ani. După 2019, e posibil orice. În 2013, 2014, era negativ totul şi compania îşi permite să dea 11 milioane de euro. Moral, faţă de oamenii noştri, n-aş putea să fac acest lucru.

Vizualizări: 1,691

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: