BMW-ul unui agent de la Rutieră, incendiat la miezul nopţii
Incident mai rar întâlnit pe meleagurile Gorjului în ultimii ani, maşina unui agent de la Poliţia Rutieră fiind parţial distrusă într-un incendiu produs în cursul nopţii de luni spre marţi.
Puţin după miezul nopţii pompierii au fost solicitaţi prin 112 să intervină pentru a stinge un foc produs la autoturismul parcat între blocuri, până la sosirea echipajelor locatarii din zonă mobilizându-se cu stingătoarele de la propriile maşini pentru a diminua flăcările. Intervenţia vecinilor pe care îi are agentul Aurel Leuştean a fost una de bun augur, pompierii găsind flăcările mult diminuate, în câteva minute incendiul fiind complet lichidat.
Sub autoturism a fost descoperită o sticlă cu benzină, amplasată chiar în zona rezervorului, focul neajungând însă la combustibil, maşina fiind extrem de bine protejată de către constructor din acest punct de vedere. Flăcările au distrus însă partea din spate a BMW-ului de 20.000 de euro, pagubele fiind estimate de pompieri undeva la 20% din preţul autoturismului. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cine ar fi putut să pună focul, agentul de la rutieră putând să aibă duşmani pe care să nici nu-i bănuiască.
AMENINŢĂRI
El a menţionat că anterior acestui incident nu primise vreo ameninţare care să îl pună pe gânduri. Cu astfel de probleme poliţiştii nu s-au mai confruntat de circa un deceniu, la începutul anilor 2000 maşinile unor ofiţeri din conducerea Poliţiei Târgu Jiu fiind făcute scrum de interlopi care la acea vreme îşi disputau supremaţia în oraş şi despre care, între timp, nu se mai aude mai nimic.