Bilete de tratament pentru pensionari

S-au primit biletele de tratament balnear pentru seria cu numărul 13,  cu data de intrare în perioada 15-17 septembrie 2022. Repartizarea biletelor de către Casa de Pensii Gorj se va face în zilele de 1, 2, 5, 6 și 7 septembrie. Cele mai multe locuri au fost, și de această dată, alocate pentru stațiunea Bala. O listă completă beneficiarii și cu destinațiile disponibile poate fi consultată la sediul Casei de Pensii Gorj.

Biletele de tratament balnear se eliberează beneficiarilor numai după legitimarea acestora, acestea fiind eliberate doar personal, titularului sau unei alte persoane, desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte cămandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.

 „În această serie, Casei Județene de Pensii Gorj i-au fost repartizate 123 bilete pentru tratament balnear, din care 86 bilete pentru unitățile de tratament din proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice București și 37 bilete contractate cu alți prestatori de servicii din domeniu”, au transmis reprezentanții Casei de Pensii Gorj.

În cazul în care titularul nu se prezintă pentru ridicarea biletului până la data programată, repartiția este anulată, iar biletul se redistribuie altui solicitant.

Vizualizări: 989

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: