Cardurile pentru alimente, încărcate cu încă 250 de lei

Veste bună pentru posesorii de carduri sociale. Acestea au fost încărcate cu tranșa a doua de bani. Încă 250 de lei au intrat pe carduri, puțin mai devreme decât era programat. 

Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș.

„Vin cu un anunț important pentru cei 2,4 milioane de români care au primit carduri sociale prin programul #SprijinPentruRomânia. Am efectuat astăzi plățile pentru a doua tranșă, mai repede decât anunțasem inițial, astfel că de săptămâna viitoare beneficiarii vor putea folosi ajutorul pentru alimente și mese calde.

Atenție, plata s-a efectuat pentru beneficiarii intrați în posesia cardurilor. Zilele acestea ne coordonăm cu reprezentanții emitenților de carduri și ai Compania Naţională Poşta Română pentru ca și noii beneficiari eligibili să obțină cardurile cât mai repede posibil. În continuare, până la jumătatea lunii septembrie se vor emite și distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranșe sau care au fost omiși inițial.

Potrivit listelor furnizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, vorbim de aproximativ 91.000 de persoane. Pentru aceștia, încărcarea se va face în a doua parte a lunii septembrie”, a scris ministrul,pe pagina sa de Facebook.

Vizualizări: 1,264

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: