Bîcă închide subiectul promovării în Liga Naţională

Echipa de handbal a Universităţii „Constantin Brâncuşi” a primit invitaţia de a juca în Liga Naţională, dar nu va avea bani, aşa că va rămâne în Divizia A. Monica Bîcă, decan, a spus că sunt 1% şanse ca echipa să facă rost de finanţarea necesară în primul eşalon. „Am primit invitaţia de a participa în Liga Naţională, dar din păcate participarea într-o astfel de competiţie presupune costuri foarte mari, pe care clubul universităţii nu şi le poate permite. Vom încerca, dar mi se pare o utopie. Senatul UCB va lua decizia finală, noi ca instituţie de stat nu ne putem permite să mergem într-o competiţie de asemenea amploare fără să avem toate datele financiare bine puse la punct”, a spus Bîcă la Radio Infinit.

Echipa primeşte în Divizia A un sprijin de 400.000 de lei de la Ministerul Educaţiei. „Dacă am participa la Liga Naţională, probabil că suma s-ar dubla. Nu putem să mergem acolo şi să dezamăgim publicul cu participarea sub nivelul competiţiei. Nu ne putem angaja la o activitate dacă nu avem contracte ferme de finanţare semnată. Sincer? Cred că sunt 1% şanse să jucăm în Liga Naţională”, a mai spus Bîcă. (A.A.)

Vizualizări: 973

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: