Bibliotecară: La noi majoritatea cărților sunt din perioada ceaușistă

În mai multe localități din Gorj există biblioteci comunale și, chiar dacă unele dintre ele au zeci de mii de volume pe rafturi, vorbim de cărți care nu mai atrag tânăra generație. Autoritățile locale se implică doar în reabilitarea și modernizarea bibliotecilor, însă achiziție de carte nu prea se face. Noutățile din bibliotecile comunale sunt de cele mai multe ori donate. Puține primării alocă anual bani pentru fondul de carte pus la dispoziția cetățenilor.

Biblioteca din Tismana pune la dispoziția cititorilor aproximativ 7.000 de cărți, majoritatea fiind din perioada ceaușistă. Ultima achiziție de carte s-a făcut aici în anul 2008, iar de atunci în bibliotecă nu au intrat decât cărți donate.

”Fondul de carte este cel vechi. Am mai primit noutăți din donații. Avem o familie din București care ne-a dat 70 de volume. La noi majoritatea cărților sunt din perioada ceaușistă. S-a mai achiziționat ceva din anul 2008 când am primit bani de la primărie. Primăria ne-a achiziționat acum niște rafturi ca să aranjăm cărțile”, a declarat bibliotecara de la Tismana, Maria Mindoiu.

Și la biblioteca din Arcani este cam aceeași situație. Mai grav aici este faptul că multe cărți trebuie aruncate, asta pentru că nu mai sunt de actualitate sau din cauza trecerii anilor s-au deteriorat. ”Noi avem 13.520 e volume în bibliotecă. Vorbim de carte veche și multe volume trebuie să le scoatem. Acum biblioteca este în reabilitare și eu am luat la mână fiecare carte, dar sunt multe cărți foarte vechi, cum erau odată de agricultură sau multe cărți sunt rupte, deteriorare. Eu am mai primit donații de la prieteni, dar le țin acasă în cutii până se termină lucrările”, a precizat Mariana Drăghici, bibliotecara de la Arcani.

În comuna Bumbești-Pițic se pare că lucrurile stau mai bine. Anual, aici intră în bibliotecă volume noi. ”Noi avem în bibliotecă 15.899 de volume și anual cam 270 de cititori. Noi, conform legii, ar trebui să achiziționăm anual cam 100 de volume noi. Am găsit înțelegere la primărie și poate nu am luat 100, dar 50 - 70 de cărți noi tot am achiziționat în fiecare an. Am mai făcut rost de cărți și din donații, avem o familie de profesori care ne dă frecvent. Cred că 700 de volume ne-au fost donate”, a declarat Viorel Săpun, bibliotecarul din Bumbești-Pițic.

De precizat este faptul că, în România, este în vigoare o lege în care este stipulat exact numărul de cărți care trebuie achiziționat anual de autoritatea publică locală în raport cu numărul de locuitori din fiecare comună.

Vizualizări: 843

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: