Bătută în magazin și amenințată cu foarfeca

O tânără din municipiul Motru a fost amenințată și lovită de soțul său chiar în incinta unui magazin. Deși polițiștii au emis un ordin de protecție pe numele bărbatului agresiv, femeia și-a retras cererea în instanță.

Agresiunea a avut loc în ultima zi din luna ianuarie. „În urma unor discuții în contradictoriu, bărbatul și-a amenințat soția cu moartea și a lovit-o cu piciorul în zona gambelor, motiv pentru care victima s-a retras după tejgheaua magazinului”, potrivit instanței.

Furios, bărbatul și-a amenințat soția și cu o foarfecă, după care a părăsit magazinul. Când s-a reîntors, i-a pus mâna în gât și a doborât-o, femeia lovindu-se la spate și în zona capului.

Polițiștii chemați în ajutor au aflat că nu este primul incident violent între cei doi soți.  Femeia a mai cerut ordin de protecție împotriva bărbatului gelos și violent.

Culmea, la instanță, tânăra a renunțat la cererea privind ordinul de protecție. Femeia a decis, împreună cu soțul său, să divorțeze la notar, pe cale amiabilă.

Anul trecut, Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a emis 165 de ordine de protecție provizorii (majoritatea în mediul rural), dintre care doar 31 au fost transformate în ordine de protecție.

Vizualizări: 2,910

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: