Bătrână plecată după ciuperci, dată dispărută
O bătrână, în vârstă de 75 de ani, din Vâlcea, a fost dată dispărută. Femeia a plecat, miercuri, în pădure să culeagă ciuperci și să strângă lemne de foc și nu s-a mai întors acasă. Cei care au văzut-o sunt sfătuiți să anunțe Poliția.
"La data de 15 iunie a.c. , în jurul orelor 16.00, numita Diaconu Alexandrina , în vârstă de 75 de ani , a plecat voluntar de la domiciliul său, de pe raza orașului Berbești, județ Vâlcea, cu scopul de a culege ciuperci și a strânge lemne de foc și nu a mai revenit pana în prezent.
În acest moment se efectuează activități de căutare cu forțe mărite în vederea identificării acesteia.
Semnalmente :
-înălțime 1.60 m,
-greutate 45 kg,
- ochi-albaștri,
-păr alb,
-ten deschis.
La data plecării aceasta purta următoarele
_obiecte vestimentare_ :
-pe cap purta basma și un fes - negre;
- bluză de culoare rosu;
- vestă din material textil - negru;
- manta de ploaie - neagră;
-pantaloni tricotati - negri;
- în picioare purta galoși din cauciuc, de culoare albastru", a transmis Poliția din Vâlcea.