Bătaie în parcarea unui supermarket. Trei rețineri!

Trei bărbați din municipiul Târgu Jiu au ajuns pentru 24 de ore în arestul IPJ Gorj, după ce s-au luat la bătaie în parcarea unui supermarket.

"Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 21 februarie a.c., pe fondul unui conflict spontan și al unor neînțelegeri mai vechi, doi bărbați, de 28 și 31 de ani, aflându-se în parcarea unui supermarket din municipiul Târgu Jiu, ar fi exercitat acte de violență asupra bărbatului de 53 de ani, care i-ar fi amenințat cu acte de violență pe cei doi și ar fi lovit bărbatul de 31 de ani, aceștia tulburând ordinea și liniștea publică", transmite IPJ Gorj.

Cei trei sunt acuzați de săvârşirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În cauză polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, a precizat Poliția.

Vizualizări: 2,676

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: