Bărbat mort după ce a fost prins sub un mal de pământ

Un bărbat de 37 de ani a decedat după ce a fost prins sub un mal de pământ. Deși echipajele SMURD au încercat să îl resusciteze minute în șir, efortul a fost în zadar.

 

Întâmplarea a avut loc astăzi, în jurul orei 12:30, în comuna Borăscu. Echipajele specializate au fost solicitate să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generata de un mal de pământ, care s-a surpat peste o persoană.

La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Secției de Pompieri Turceni, care au constatat că persoana fusese scoasa de catre colegii alaturi de care efectua lucrări la rețeaua de canalizare.

Bărbatul a fost găsit inconșient, iar după efectuarea manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul.

Comunicatul IPJ Gorj: 

La data de 18 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că o persoană a fost prinsă sub pământ în timp ce se efectuau lucrări la un canal din comuna Borăscu.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, un bărbat de 37 de ani, din comuna Grădinile, județul Olt, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce
efectua lucrări la un canal colector, din comuna Borăscu, o parte din mal s-a surpat peste acesta.

Din primele cercetări, bărbatul nu era asigurat cu echipament corespunzător de siguranță.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care în urma manevrelor de resuscitare a declarat decesul bărbatului.

De asemenea, la locul faptei s-au deplasat și lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Vizualizări: 2,167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: