Bărbat dat dispărut, găsit de polițiștii locali
Un bărbat care a dispărut de acasă chiar în ziua de Crăciun, a fost găsit, rătăcind pe străzi. Cei care l-au găsit au fost polițiștii locali din municipiul Târgu Jiu.
Omul le-a povestit polițiștilor că a dorit doar să facă o plimbare, prin oraș, dar că s-a rătăcit pe străzi și nu a mai știut cum să ajungă acasă. Familia l-a dat dispărut imediat!
"Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră l-au găsit pe bărbatul în vârstă 69 de ani care a plecat voluntar de la domiciliu în data de 25 decembrie a.c., fiind dat dispărut de către familie.
Bărbatul ne-a relatat că în ziua de Crăciun, în jurul orei 18:00, a plecat din zona 9 Mai din municipiul Târgu Jiu, cu intenția de a face o plimbare prin oraș, însă, la un moment dat, s-a rătăcit și nu a mai știut drumul spre casă, ajungând pe strada Merilor, acolo unde colegii noștri l-au găsit dezorientat și înfrigurat, în jurul orei 00:00.
Ulterior, polițiștii locali l-au încredințat pe bărbat familiei, care, în cele șase ore de la dispariție l-au căutat, fără încetare, în tot orașul", a transmis Poliția Locală Târgu Jiu.