BAC 2013: Doi elevi de zece, CNTV – cel mai bun liceu
Mii de absolvenţi ai claselor a XII-a au aflat ieri rezultatele pe care le-au înregistrat la examenul de bacalaureat. Mai mult de jumătate dintre ei au promovat examenul maturităţii, mare parte dintre ei fiind din promoţia actuală. Anul acesta au existat licee în care toţii elevii au promovat examenul, dar şi doi elevi de nota 10.
Doi elevi au avut media 10, Adrian Mihai Ştiucă de la Colegiul Naţional "Tudor Vladimirescu" şi Elena Mihaela Moalfă, de la Colegiul Naţional “Spiru Haret”. Cei doi au înregistrat rezultate maxime la toate probele din cadrul examenului de bacalaureat.
Cele mai multe medii, între 6 şi 7
Procentul de promovabilitate a examenului de bacalaureat în Gorj, înainte de contestaţii, este de 56,99%. Din cei 4915 candidaţi înscrişi, doar 2801 au reuşit să promoveze acest examen, cele mai multe medii fiind cuprinse între 6 şi 6,99, mai exact 874 de candidaţi au înregistrat astfel de medii.
Mare parte dintre cei care au promovat examenul maturităţii au urmat specializări pe filiera teoretică. “Dacă ne uităm pe statistică, promovabilitatea promoţiei curente este de 61,70%, promovabilitatea promoţiei anterioare este 37,95%. Avem şi o statistică pe filiere. Pe filiera tehnologică avem 39, 49%, la filiera teoretică 93,82% şi la filiera vocaţională 84,42%. Din cei 5313 candidaţi înscrişi au fost prezenţi 4915, adică 92,51%, au lipsit 398. Am avut eliminaţi doi candidaţi, respinşi au fost 2112, adică 42,97%. Respinşi cu medii între 5 şi 6 avem 469 de candidaţi. Respinşi cu medii sub 5, sunt 1643”, a declarat Ion Işfan, inspector general ISJ Gorj.
Cei mai mulţi candidaţi respinşi la o singură probă au înregistrat dificultăţi la matematică, respectiv 602 candidaţi, la biologie-554, iar la limba şi literatură română-138.
Promovabilitate 100%
Singurul liceu unde au promovat toţi elevii este Colegiul Naţional"Tudor Vladimirescu", dar şi la Colegiul Naţional "Spiru Haret" şi "Ecaterina Teodoroiu" promovabilitatea a depăşit 99%, fiecare cu câte un respins. Candidaţii au făcut coadă la avizierul centrelor de examen pentru a vedea rezultatul. “Am luat 8,03, sunt foarte bucuroasă. Având în vedere faptul că nu îmi trebuie media pentru admiterea la facultate, eu consider că am avut o medie bună. Dau admitere la tehnică dentară şi intru pe baza unei probe. Am mai multe opţiuni, Timişoara, Iaşi, încă nu m-am decis”, a spus Loredana Buzatu, absolventă a Colegiului Naţional “Tudor Vladimirescu”.
La polul opus se află liceul din Bârseşti, cu promovabilitate de 10,51%, Colegiul Auto “Traian Vuia” cu 21,67% şi Liceul Tismana cu 22,22%. “Am luat la limită cu media 6,08. Mă aşteptam să iau o notă mai mare, dar este bine şi aşa. M-a dezavantajat biologia, nu prea m-am descurcat bine la această probă. Nu fac contestaţie pentru că îmi este teamă să nu iau o notă mai mică. Nu ştiu dacă voi merge la facultate, nu m-am hotărât”, a spus Ionuţ Daniel Mitrache, absolvent al Colegiul Auto “Traian Vuia” din Târgu Jiu.
RECORD
Dacă anul trecut niciun absolvent al Liceului Tehnologic Bustuchin nu a reuşit să promoveze bacalaureatul, anul acesta promovabilitatea este de 88,46%. “Au avut 53 de candidaţi înscrişi, au fost respinşi şase şi restul au fost admişi, dar probabil au luat medii cuprinse între şase şi şapte. Sunt foarte multe medii de acest gen”, a precizat inspectorul general al ISJ Gorj, Ion Işfan.
CONTESTAŢII
Candidaţii care au avut nemulţumiri în privinţa notelor primite au putut depune contestaţii până ieri la orele 16. Conducerea ISJ Gorj a anunţat că rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate vineri, 12 iulie.
MEDIE
Gorjul este peste media naţională în ceea ce priveşte promovabilitatea examenului de bacalaureat. Media naţională a fost 55,4%, iar în Gorj 56,99%. Ministrul Educaţiei a precizat că au promovat bacalaureatul 62 la sută dintre absolvenţii de clasa a XII-a din promoţia 2012 - 2013 şi 30,6 la sută din absolvenţii promoţiilor anterioare.