Azi, decizie în procesul privind anularea alegerilor
Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins luni, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei care se ocupă de procesul în care se contestă anularea alegerilor prezidenţiale.
"Respinge cererile de recuzare, ca neîntemeiate. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 30.12.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei de judecată", se arată în decizia instanţei.
În aceste condiţii, judecătoarea Cristina Ardeleanu urmează să se pronunţe marţi pe fondul procesului.
Călin Georgescu şi Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central şi mai multe instituţii: Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvern, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Serviciul Român de Informaţii, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe Elena Lasconi.
Obiectul principal al dosarului se referă la anularea a două hotărâri ale BEC prin care a fost anulat întregul proces electoral şi s-a dispus reluarea alegerilor prezidenţiale de la zero, în baza deciziei Curţii Constituţionale.