Autorul atentatului cu 49 de morți a fost recent în România
Autorităţile bulgare au anunţat, vineri, deschiderea unei anchete în legătură cu motivele unei călătorii făcute în Bulgaria, în noiembrie 2018, de către autorul atentatului din Noua Zeelandă, soldat cu 49 de decese. Din Bulgaria, acesta ar fi călătorit şi România, de unde urma să plece spre Ungaria.
Autorul atacului la două moschei din Christchurch, un australian în vârstă de 28 de ani, a călătorit în Bulgaria, din 9 în 15 noiembrie 2018, a precizat procurorul general de la Sofia, Sotir Ţaţarov, citat de AFP.
Autorităţile bulgare au deschis o anchetă pentru a stabili dacă versiunea sa, conform căreia „dorea să descopere situri istorice şi să studieze istoria ţărilor balcanice, este corectă sau dacă avea alte obiective”, a mai spus procurorul general într-o conferinţă de presă.
Autorităţile bulgare au însă informaţii precise în privinţa itinerariului acestuia: a sosit la Sofia din Dubai, la 9 noiembrie, a închiriat o maşină în 10 noiembrie şi „ a vizitat situri istorice” în zece localităţi bulgare.
Bărbatul a părăsit Bulgaria în 15 noiembrie cu un zbor spre Bucureşti, unde a închiriat o maşină pentru a merge în Ungaria, a mai declarat procurorul general.