Autopsia fotbalistului Patrick Ekeng nu a fost relevantă

Autopsia în cazul fotbalistului Patrick Ekeng nu a fost relevantă pentru a stabili cauza morţii, urmând să fie făcute alte teste în regim de urgenţă, inclusiv examen toxicologic. Fotbalistul ar fi avut inima foarte mărită, ceea ce indică o problemă cardiacă.
Medici de la Institutul Naţional de Medicină Legală(INML) au efectuat, luni, autopsia pe trupul fotbalistului Patrick Ekeng. Surse apropiate anchetei au declarat pentru MEDIAFAX că rezultatele obţinute la autopsie nu sunt relevante pentru a se stabili cauza exactă a morţii fotbalistului. Aceleaşi surse spun că nu au fost puse concluzii scrise şi că urmează ca, în regim de urgenţă, să fie făcute alte teste, printre care şi examen toxicologic.
La autopsie a asistat şi un medic venit din Camerun, la cererea familiei. Câteva dintre rudele fotbalistului au fost prezente, luni, la sediul INML, printre ele şi fratele fotbalistului, urmând ca marţi să ajungă în ţară şi soţia.
Sursele citate au declarat că până la acest moment nu a fost elaborat un document oficial din partea INML pentru că familia nu a adus, încă, un paşaport al lui Patrick Ekeng.
În schimb, la meciurile de fotbal din Liga I au fost luate măsuri suplimentare. Ambulanţele au fost verificate de observatorii meciurilor, iar la final au fost dispuse controale antidoping. La meciul Pandurii – Astra de luni seara targa şi defibrilatorul au fost chiar lângă teren, împreună cu mediul de pe ambulanţă. (A.P.)

Vizualizări: 374

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: