Au vrut să facă bani utilizând fraudulos numele unui copil bolnav!

Oamenii legii din municipiul Târgu-Jiu au amendat ieri trei tineri din județul Mureș care vindeau iconițe plastifiate și le spuneau cumpărătorilor că banii strânși sunt pentru un copil bolnav din Târgu-Jiu. Tinerii au găsit într-un ziar local articolul despre Mihai Rață, elevul grav bolnav, și s-au folosit fraudulos de numele copilului.

Elena Rață, mama lui Mihai, băiatul a cărei poveste ați aflat-o din Gorj Domino, trece de câteva zile prin clipe dificile. În afara faptului că Mihai s-a simțit foarte rău la sfârșitul săptămânii trecute, femeia a fost contactată telefonic de mama unuia dintre colegii copilului, care i-a spus că în zona Pieței Mici câțiva tineri comercializează iconițe și spun că banii vor ajunge la Mihai Rață. Femeia s-a panicat, pentru că știa că familia Rață nu luase legătura cu nicio fundație sau cu tineri care să strângă bani pe stradă pentru Mihai. „Doamna m-a sunat imediat ce i-a văzut pe tineri, mai ales că ea i-a întrebat de acte medicale. Cum au auzit au și fugit. S-a întâmplat de mai multe ori. Au fost văzuți în mai multe zone ale orașului, pe centru, la Romarta, la Piața Mică, în 9 Mai. V-am sunat pe dumneavoastră la ziar și ați sesizat poliția. La trei zile, am fost sunată la ora 02,00 noaptea de un bărbat care mi-a zis să mi retrag plângerea de la poliție, că altfel nu e de bine. Cred că luase numărul din ziar, de la articolul despre Mihai. M-am speriat. Astăzi (miercuri n.red.) m-a sunat o doamnă din Piața Mică. Trei tineri cu iconițe erau acolo, în fața unui magazin și spuneau oamenilor că strâng bani pentru Mihai. Am anunțat poliția. Echipajul de poliție a ajuns în zonă, cum i-au văzut pe polițiști, cum au fugit. Până la urmă oamenii legii i-au prins și ne-am dus la sediul poliției municipale. Eu nu vreau ca acești oameni să înșele lumea folosind numele lui Mihai. N-am luat legătura decât cu dumneavoastră, nu este corect ceea ce se întâmplă”, a spus Elena Rață, mama lui Mihai.

Tinerii cu iconițe, amendați de poliție

Cei trei tineri le-au spus polițiștilor că sunt din județul Mureș și că fac parte dintr-un grup mai mare, alți amici de ai lor făcând aceleași lucruri în Severin. Asupra tinerilor nu au fost găsite fotografii cu Mihai Rață. Polițiștii au confiscat 180 de iconițe care erau vândute ilegal. De asemenea, tinerii au fost sancționați: „Cei trei tineri au fost găsiți pe stradă, în zona Pieței Mici, exact cum a sesizat doamna. Duși la sediul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, li s-au întocmit actele de sancționare. Unul dintre ei a fost sancționat potrivit prevederilor Legii 103 cu 500 lei, iar ceilalți doi au fost amendați potrivit prevederilor Legii 61 cu câte 400 lei fiecare. De asemenea, au fost confiscate 180 iconițe. Polițiștii i-au dat în consemn, dacă vor fi prinși pe stradă vânzând iconițe, vor fi iarăși amendați”, a spus George Neagoe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Aceeași tineri au fost sancționați și în aprilie 2012 pentru nerespectarea legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Mihai are nevoie de bani pentru a scăpa de boală

Mihai Daniel Rață are 13 ani și suferă de o boală rară, numită porfirie intermitentă, care a dus și la polineuropatie infantilă. „În 2007 i s-a făcut, probabil greșit, o operație de apendicită, aici, la Târgu-Jiu. De atunci a început coșmarul pe care îl trăim. Aceea operație i-a declanșat boli rare și complicate, de acum, copilul meu a ajuns să înghită și 20 de pastile într-o zi. A avut o tulburare de metabolism care a dus la porfirie intermitentă și la polineuropatie infantilă. Mergem foarte des la București, la Spitalul Fundeni. Ieri, de exemplu, i-a fost foarte rău, uneori copiii la școală pot fi răutăcioși. Mihai suferă, nici nu-mi spune tot, prin ce trece”, a spus Elena Rață, mama copilului de 13 ani. Din păcate, Elena Rață a fost nevoită să renunțe la locul său de muncă pentru a putea avea grijă de fiul său bolnav. Acum, mama și fiul au ajuns să trăiască din 300 lei, venitul lor lunar. Greutățile generate de boală au fost amplificate zi de zi de lipsurile financiare. „Sunt disperată. Nu vreau decât să-mi fie copilul bine. Este singura mea dorință. El este unica mea bucurie. E cumplit să văd cum din cauza lipsei banilor, Mihai trece prin dureri groaznice. Avem nevoie de bani ca să trecem de fiecare săptămână, avem nevoie de bani pentru tratament, ne este foarte greu. Vă rog să mă ajutați să îmi salvez fiul. El este tot ce am”, a povestit Elena Rață.

Puteți dona pentru a-l salva pe Mihai!

RO 83 INGB 0000999903395872,

deschis la ING Bank pe numele lui Mihai Daniel Rață

Vizualizări: 240

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: