Arestat după ce a vândut droguri mai multor cetăţeni din Gorj şi Mehedinţi
Un bărbat a fost reţinut de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, pentru 24 ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, bănuitul ar fi vândut, în repetate rânduri, cu sume cuprinse între 80 și 2.000 de lei, diferite cantități de cannabis consumatorilor din județele Gorj și Mehedinți.
Luni, 14 februarie, bărbatul a fost prins în flagrant delict, în orașul Motru, județul Gorj, în timp ce transporta, în vederea comercializării, 352,24 grame de cannabis.
De asemenea, după ce a fost reţinut, oamenii legii au descoperit şi ridicat alte 196,94 grame de cannabis, aflate în posesia bărbatului.
În cursul zilei de 15 februarie, Tribunalul Gorj a dispus luarea măsurii arestării preventive, pentru 30 de zile, față de bănuit.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinți și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Poliția Municipiului Motru.