Are parte de toată susținerea conducerii!

Universitatea Craiova traversează o perioadă dificilă în campionat și nu e liniște la echipă. Chiar dacă au apărut voci care cer demiterea antrenorului bulgar de pe banca oltenilor, Mihai Rotaru susține că Ivaylo Petev beneficiază de toată susținerea conducerii.

Mihai Rotaru a spus că va analiza situația de la echipă și chiar va face o ședință cu jucătorii dar va sprijini în continuare antrenorul de pe banca echipei sale. 

„Întotdeauna vom fi până la capăt cu antrenorul în funcție și îl vom sprijini cu ceea ce putem. Întotdeauna am încercat să construim tot contextul astfel încât antrenorul să se simtă sprijinit. Tocmai de aceea am evitat să angajez un director sportiv sau un președinte pe zona sportivă, ca să nu existe un conflict cu antrenorul în funcție, pentru că de obicei ei se bat cap în cap. Atunci folosesc antrenorul ca director sportiv, el trebuie să-și creeze echipa, lotul, eu doar să ajut.

Vă dau exemplul Blesa. Au fost 3 jucători propuși, l-am întrebat pe care-l vrea. A zis Blesa și pe el l-am luat. În funcție de ceea ce vom discuta, vom trage concluziile. Prima dată să vedem unde suntem și ce soluții avem. Nu ne putem apuca să facem fiecare cazuistică în parte, ne-ar lua două zile”, a spus Mihai Rotaru care va avea o discuție și cu antrenorul și cu jucătorii.

Vizualizări: 891

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: