Arbitrul care a îngenuncheat Pandurii, criticat dur de presa centrală
Arbitrul reşiţean Dorin Petru Voina a fost criticat de presa centrală pentru prestaţia considerată mediocră, din meciul dintre ASU Politehnica şi Pandurii Târgu Jiu. Meci în care gazdele s-au impus după un penalti inventat. Prestaţia apreciată de jurnaliştii Pro Sport ca fiind „foarte slabă” a îngenuncheat la propriu jucătorii de la Pandurii la finalul meciului.
„Prestaţia lui Dorin Petru Voina a fost una mediocră tot meciul” a scris Pro Sport despre centralul care nu a reuşit decât să enerveze ambele echipe, care la un moment dat au fost la un pas de a se încăiera direct pe teren. „Începând de la faze la care nu a lăsat avantaj, până la faulturi dictate aiurea, Voina este cel care are nevoie în primul rând să revadă meciul. Până să se dicteze penalty, cei de la ASU au mai cerut de trei ori lovitură de la 11 metri, iar Voina, reşiţean, la fel ca antrenorul Octavian Benga, a arătat punctul cu var abia după ce echipele erau să se ia şi la bătaie şi suporterii deveniseră nervoşi. Decizia a părut mai degrabă luată de frică, întrucât contactul din careu dintre Oiţă şi Mera nu există”, au scris jurnaliştii prezenţi la meci despre prestaţia centralului, amintind de scandalurile create de acesta: „De altfel, absolut tot meciul, la băncile de rezerve a fost scandal. Oficialii clubului Pandurii se ridicau şi făceau reproşuri referitoare la maniera de arbitraj. La Poli, acest lucru s-a întâmplat mai puţin, dar vizibil în cazul delegatului Ciprian Freanţ, care la busculada de la final e în ”mijlocul” evenimentelor. De menţionat că în momentul în care echipele erau să se ia la bătaie, Dorin Petru Voina, dar şi arbitrul de rezervă Mircea Ardelean (Arad) şi asistentul 1, Mihai Marian Ionescu (Bucureşti), au fost vizibil depăşiţi de situaţie. Mai degrabă staffurile echipelor au aplanat conflictul decât arbitrii”.
Atunci când echipele au mers la vestiare, gorjenii erau foarte nervoşi, iar asistentul 2, Gheorghiţă Bălan din Piteşti, le-a spus că aceste lucruri se vor trece în raportul de arbitraj. Rămâne de văzut dacă s-a consemnat tot ce s-a întâmplat, dar şi dacă se vor lua măsuri, deşi, în ceea ce priveşte rezultatul, acesta nu mai poate fi schimbat.
Conform site-ului AJF Caraş Severin, Dorin Petru Voina are 36 de ani şi a fost promovat în lotul de Liga 2 în anul 2012, în urmă cu 7 ani, când avea 29 de ani. O promovare la limită, ştiut fiind că se promovează puţini arbitri peste 28 de ani din lotul de Liga 3 la Liga 2. De altfel, Voina a şi fost delegat la puţine meciuri şi niciodată la centru la partide importante. În acest sezon, Voina a fost delegat la 13 meciuri, dintre care în nouă a fost rezervă.