Aproape toate localitățile din Gorj, în scenariul verde
66 din cele 70 de localități din Gorj sunt în scenariul verde din punct de vedere al numărului de infectări cu noul coronavirus. În scenariul roșu este doar comuna Polovragi, cu o incidență de 4,39 infectări la mia de locuitori în 14 zile, aici fiind 12 persoane infectate.
În scenariul galben ar fi doar trei localități, Stoina, Alimpești și Stejari.
În mai bine de 20 de localități din Gorj nu a fost niciun caz de infectare în ultimele două săptămâni. În tot județul au fost 241 de infectări în 14 zile, rata de incidență fiind de 0,67.
În ultimele 24 de ore au fost șase gorjeni testați pozitiv. A și decedat o persoană de 75 de ani, care pe lângă hipertensiune arterială și fibrilație atrială avea și Covid.