Aproape de leacul pentru cancer. Un român, în echipa de cercetători!

O companie farmaceutică din America este pe punctul de a lansa terapia care învinge cancerul. Un român, medicul Adrian Bot, este în echipa de cercetători care a găsit remediul pentru o boală considerată incurabilă.

Cercetătorii luptă acum pe un nou front împotriva cancerului: atacă maladia la nivel molecular, chiar cu armele organismului. Speră că va reuşi să elimine şi ultima celulă malignă ascunsă în corp, din cauza căreia cancerul recidivează cu metastaze. O performanţă pe care nu a reuşit-o nimeni până acum. „Rezultatele pe care le avem arată că jumătate din pacienţi răspund la tratament, iar dintre aceştia, 40 la sută  răspund complet”, a explicat cercetătorul Adrian Bot, într-un interviu acordat. TVR1

Practic, cercetătorii scot celule din sistemul imunitar şi le inserează programe genetice care le învaţă să recunoască celulele canceroase, oricât de bine camuflate ar fi. Reintroduse în organism, celulele imunitare dotate cu un fel de „GPS molecular” se multiplică şi încep imediat să caute şi să distrugă cancerul. Rezultatele diferă, însă, în funcţie de tipul de boală oncologică.

Vor să scoată medicamentul pe piaţă

Echipa de peste Ocean, din care face parte şi românul Adrian Bot, speră că, în curând, va oferi lumii primul medicament foarte eficient de acest tip. Rezultatele primului studiu făcut pe 101 pacienţi cu limfom non-Hodgkin agresiv, publicate recent, sunt încurajatoare. 41 la sută dintre pacienţi au răspuns la tratament. Iar 36 la sută au avut un răspuns complet la 6 luni. „Acest tip de limfom e foarte greu de tratat, iar pentru pacienţi, fiecare zi contează. Şi e important să aibă o nouă opţiune terapeutică”, spun reprezentanţii echipei. Aceştia speră să obţină, anul acesta, autorizaţie pentru vânzarea medicamentului pe piaţa europeană. Între timp, şi alte companii lucrează la noi terapii care atacă maladia secolului la nivel celular.

Un milion de români suferă de cancer, iar peste 4 milioane de persoane au o rudă de gradul I diagnosticată cu această teribilă maladie.

Vizualizări: 2,638

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: