Aparegio redeschide casieria din Casa Tineretului
Operatorul de apă-canal Aparegio Gorj anunță că va redeschide, începând cu data de 19 decembrie, casieria din strada Nicolae Titulescu, nr. 8, Târgu Jiu.
Casieria situată în clădirea Casei Tineretului va avea programul de funcționare luni-vineri, între orele 9.00-17.00.
„În locația recent renovată, utilizatorii noștri își vor putea achita facturile și, totodată, vor primi informații despre contracte, racordări, branșamente, lucrări executate de operator, serviciul de contorizări individuale întrucât, în paralel cu casieria operatorului, va funcționa și un front office, birou unde angajații vor oferi informații despre activitatea societății“, anunță un comunicat al societății.
Facturile de apă și canal vor putea fi achitate în continuare și la celelalte două casierii din municipiul Târgu-Jiu, respectiv în zona Paralela 45 și strada Vasile Alecsandri.