Anunțul ministrului Energiei despre energia pe cărbune. „La Gorj, e mai complicat”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit, pentru presa centrală, despre planurile pe care le are privind exploatările miniere din bazinele carbonifere din sudul țării. România și-a asumat că renunță la cărbune, dar nici fără el nu poate, pare să fie concluzia ministrului.

„România și-a asumat acest proces de eliminare a cărbunelui din mixul energetic, fiind într-adevăr o sursă de poluare și o sursă scumpă datorită acelor certificate, pentru că, altfel, este ieftin să produci pe cărbune și avem multe rezerve de cărbune, și de lignit și de huilă. În Valea Jiului vorbim în prezent de 2.000 de mineri, de la 55.000 în 1990. Complexul Energetic Hunedoara este în pragul falimentului și căutăm o soluție care va fi pe termen foarte scurt și împreună cu Complexul Energetic Valea Jiului să putem să păstrăm aceste exploatări și să punem în siguranță minele până în 2032”, a declarat Burduja, pentru DC News.

Cât privește situația Complexului Energetic Oltenia, „la Gorj e mai complicat”, spune ministrul.

„Minerii rămân cu locurile de muncă, oricum va fi nevoie de ei să pună în siguranță aceste mine, sunt lucrări specifice pentru care o să le acordăm un ajutor de stat după aprobarea Comisiei Europene. La Gorj, este mai complicat pentru că în planul de restructurare al CEO a fost o investiție de peste un miliard de euro, pe care statul român l-a dat complexului și România atunci și-a asumat în fața Comisiei ca să primească aprobarea unui plan foarte agresiv de închidere și undeva, în 2026, producția pe bază de lignit ar trebui să se oprească în România. Proiectele pe gaz pe care CEO le avea în plan, cele trei construcții de tip SPV cu trei mari companii, au pornit târziu și pentru asta vrem să mergem la CE să le cerem dreptul de a mai produce până când proiectele pe gaz sunt operaționale”, a mai adăugat Sebastian Burduja.

Vizualizări: 2,375

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: