Anul fără nicio investiție la o primărie din Gorj

Situație fără precedent la o primărie din județul Gorj, unde anul acesta nu s-a făcut nicio investiție. Vorbim de comuna Văgiulești, care nu are nici măcar un proiect în derulare. Autoritățile locale așteaptă finanțări de cinci ani, timp în care au actualizat de mai multe ori proiectele.

Primarul din Văgiulești ridică neputincios din umeri când vine vorba de investiții. Cu părere de rău povestește că în comună nu s-a lucrat anul acesta la nicio investiție, iar micile șantiere pentru care cu greu a reușit să facă rost de bani sunt închise de anul trecut. ”Nu avem nici o lucrare începută, nicio lucrare în derulare. Anul acesta nu am investit nimic, nu am lucrat la niciun proiect. Noi nu avem ajutor de la nimeni, nu avem activitate minieră, nu avem investitori, iar fondurile ne-au cam ocolit în ultimii ani”, a declarat Constantin Pârjol.

Primarul are biroul plin de proiecte pentru care, din păcate, nu a reușit să identifice surse de finanțare. A fost nevoit să le reactualizeze pe unele dintre ele. ”Avem proiecte pentru asfaltarea drumurilor comunale și sătești. Este vorba de 4 kilometri de drumuri și nu am reușit să obținem finanțare. Proiectele sunt realizate de acum șase ani și unele le-am reactualizat și de 2 ori. Asta se întâmplă pentru că nu dispunem de resurse și ne mulțumim cu ce primim”, a explicat primarul.

Constantin Pîrjol susține că ultima investiție realizată de primărie a fost anul trecut, iar atunci a fost nevoie să strângă 4 ani bani să realizeze o conductă de nici un kilometru. ”Ca să vedeți cât de gravă este situația, a trebuit să așteptăm patru ani, să strângem bani ca să facem o conductă de nici măcar un kilometru, de la stația de epurare la râul Motru. Am făcut-o anul trecut ca să putem da drumul la sistemul de canalizare din satul Văgiulești, care era finalizat din 2015. Am stat 4 ani să strângem 330.000 de lei”, a mai spus primarul.

Vizualizări: 3,133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: