Anton: Levadia nu e victimă sigură
Pandurii e văzută drept favorită clară la calificarea în turul 3 preliminar Europa League în faţa celor de la Levadia Tallinn. Mijlocaşul Paul Anton avertizează însă ca estonienii să nu fie priviţi de sus.
După 0-0 în Estonia, pandurii au nevoie de o victorie la orice scor ca să meargă mai departe în EL. Trupa lui Pustai e numai cu gândul la meciul de joi cu Levadia, meci programat de la ora 20:00.
Estonienii îşi vând scump pielea?
Levadia e la mare luptă pentru titlu în competiţia internă cu Flora Tallinn şi Nomme Kalju, dar se concentrează şi pe Europa League. Estonienii, care în sezoanele trecute au eliminat din Europa echipe ca Twente (Olanda) sau Wisla Cracovia (Polonia), vor să ajungă acum în turul 3 preliminar. Asta îşi doresc şi pandurii, aflaţi la prima participare în cupele europene. Situaţia pare echilibrată după meciul tur, 0-0 pe Kadriorg din Tallinn, dar Pandurii e evident echipa mai valoroasă. Nu mai rămâne decât ca Pustai să găsească modalităţi de spargere a zidului estonian. „Sperăm să ne calificăm, normal! Dacă vom putea, vom face şi spectacol, pentru publicul din Târgu Jiu. Oricum, sperăm să nu avem emoţii. În nici un caz nu sunt victime sigure! Ne va aştepta un meci foarte greu, deşi în tur am avut multe ocazii, dar le-am ratat. Puteam înscrie în Estonia, dar nu am făcut-o, aşa că nu putem fi relaxaţi pentru retur. Toată lumea spune că va fi un meci uşor, dar eu, sincer, nu-l văd aşa!”, crede închizătorul Paul Anton. Acesta va forma, la fel ca în primele două meciuri oficiale ale sezonului, cuplu la mijloc cu surinamezul Nicandro Breeveld. În rest echipa pare să fie cea pe care o preconizam de ieri cu Stanca în poartă, Unguruşan, Erico da Silva, Paraskevas şi Momcilovic în apărare, Buleică şi Nistor completând mijlocul alături de cei doi închizători şi cu Eric în spatele lui Matulevicius.
Un gol rapid ar fi crucial
Pandurii vor să facă cu Levadia ce au reuşit sâmbătă în campionat cu FC Braşov. Atunci Matulevicius înscria în minutul 10 şi înlesnea drumul spre victorie. Cum estonienii se vor baricada mai mult ca sigur în apărare, un gol rapid i-ar scoate la joc şi ar schimba datele partidei. „Vrem să înscriem repede pentru a ne face meciul uşor. Aşa este cel mai bine. E foarte important să porneşti cu avantajul golului marcat în începutul partidei. Aşa s-a întâmplat şi cu Braşov şi am avut partida la discreţia noastră”, crede acelaşi Anton, jucător esenţial în tactica lui Pustai.
„Se anunţă un meci foarte dificil cu Tel Aviv, dar mai întâi trebuie să trecem de Levadia. Sperăm să ajungem să jucăm cu Hapoel, dar momentan stăm cu gândul doar la meciul de joi.” Paul Anton, Pandurii