Ansamblul „Doina Gorjului“ încearcă să justifice miliardele de la Călinoiu
Reprezentanţii Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului” au ieşit la rampă cu o serie de lămuriri care i-a băgat şi mai tare în gura presei. Directorul instituţiei, Gheorghe Porumbel, a organizat o conferinţă de presă după ce Pandurul a publicat mai multe articole despre fondurile mari alocate ansamblului, comparativ cu cele ale comunităţilor locale. Porumbel a explicat ce face ansamblul cu cele 20 de miliarde. De aici am reţinut că nici costumele şi nici instrumentele nu sunt ale ansamblului ci ale personalului, majoritatea banilor fiind pentru salarii. Ansamblul are 83 de angajaţi.
De asemenea, conducerea a mai spus că cea mai mare indignare a avut-o din cauza formulei de „lăutarii lui Călinoiu“ folosită de ziar, precizând că ar fi dorit să fie numiţi „ţiganii lui Călinoiu“. Pentru Doina Gorjului, Pandurul a căutat în DEX semnificaţia cuvintelor „lăutar“ şi „ţigan“. Cum o fi mai bine-
„LĂUTÁR ~i m. 1) Muzicant care cântă la lăută. 2) Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau la orice instrument din componenţa unui taraf“.
„ŢIGÁN, -Ă 1. Persoană ce face parte dintr-o populaţie originară din India şi răspândită în mai toate ţările Europei, trăind în unele părţi încă în stare seminomadă. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucături rele“.
Soliştii şi dansatorii vin cu instrumente şi costume de acasă
Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului” are probleme financiare chiar dacă primeşte anual 21 de miliarde de la Consiliul Judeţean. Printre altele, reprezentanţii ansamblului au precizat faptul că se confruntă cu o criză acută de costume populare originale dar şi de instrumente muzicale. „Din cele aproximativ 21 de miliarde, 18 miliarde 150 de milioane îi dăm numai pe salarii, 960 de milioane pe chirie, 575 milioane pentru agentul termic şi utilităţi, plătim 40% din consumul instituţiei în care stăm cu chirie. Deci ne mai rămân cam un miliard şi ceva din care facem reparaţii la încălţăminte, costume, asigurările autocarului, decoruri pentru că trebuie să vă spun că ducem mare lipsă de costume populare. Majoritatea soliştilor vin în costumele lor, iar cei din orchestră tot cu instrumentele lor pentru că noi nu avem. Un costum popular este foarte scump pentru că nouă ne trebuie din acelea originale, nu kitch-uri, instrumente la fel, nu avem, instrumentiştii vin cu ale lor personale”, a declarat Gheorghe Porumbel.
Ansamblul colaboratorilor profesionişti
Cei doi directori au ţinut mai ales să precizeze că lipsa soliştilor îi obligă să apeleze la colaboratori care de altfel sunt foarte costisitori. „Colaboratorii variază în funcţie de spectacol, avem trei dansatori de la juniori care s-au ridicat la nivel de profesionişti dar pe care legea nu ne permite să-i angajăm. Şi să ştiţi că nu sunt ieftini, cei mai scumpi colaboratori cer chiar şi o mie de euro pe spectacol”, a precizat Ion Ghiţulescu, directorul artistic al ansamblului.
Solicitaţi doar de pesedişti
Cei doi reprezentanţi ai „Doinei Gorjului” nu au putut să nu treacă cu vederea peste ultimele articole care s-au scris în presă şi s-au arătat foarte nemulţumiţi asupra titlurilor care au apărut în ziare. „În ultimul timp au apărut tot felul de articole, însă culmea este că numai o parte a presei a scris astfel de lucruri. M-a deranjat foarte tare titlul acela „Lăutarii lui Călinoiu”, puteau să zică „Ţiganii lui Călinoiu” şi nu este adevărat că noi facem spectacole doar pentru primarii psd-işi. Ei au fost singurii care ne-au solicitat şi în campanie şi aşa la spectacole, noi mergem acolo unde suntem chemaţi, nu ne interesează culoarea politică“, a precizat Ion Ghiţulescu.
PLANURI
În ciuda problemelor economice, Ansamblul are planuri mari pentru târgujieni anul acesta. „Ne-am propus să facem câte un spectacol gratuit în fiecare lună la Târgu Jiu şi să facem şi un studio unde să putem găsi date foarte vechi despre marii cântăreţi. De altfel trebuie să precizăm că noi o să mergem să susţinem spectacole acolo unde suntem chemaţi, indiferent că sunt din PSD sau PDL sau mai ştiu eu ce partid, numai să ne fie asigurate condiţiile de spectacol. În campanie, vă jur că am fost solicitaţi doar de PSD”, a precizat Gheorghe Porumbel.