Ansamblul "Calea Eroilor" în patrimoniul UNESCO. O nouă rundă de discuții!
Includerea Ansamblului Monumental "Calea Eroilor" în patrimoniul UNESCO a fost pusă din nou în discuții. Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru a coordonat întâlnirea de lucru interinstituțională având drept temă dosarul de nominalizare a Ansamblului monumental „Calea Eroilor“, realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, pentru lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
La reuniune au participat reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Ministerului Culturii, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Institutului Național al Patrimoniului, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Consiliului Județean Gorj, Primăriei Municipiului Târgu Jiu și Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu.
Secretarul de stat Janina Sitaru a subliniat importanța consolidării dialogului interinstituțional pentru susținerea și promovarea acestui dosar UNESCO, în perspectiva îndeplinirii cu succes a tuturor etapelor procesului de evaluare, care a început la 1 februarie 2023, ca urmare a deciziilor celei de-a 18-a Sesiuni Extraordinare a Comitetului Patrimoniului Mondial.
„O constatare îmbucurătoare este implicarea tuturor actorilor pentru promovarea acestui dosar care-și propune punerea în valoare, la nivel mondial, a operei lui Constantin Brâncuşi, deziderat pe care-l putem atinge doar printr-o bună cooperare interinstituțională. Ne propunem așadar să reușim, la capătul unui efort comun, prin unitate și consens, definirea unei noi pagini a prezenței românești în cadrul UNESCO, în contextul în care această lucrare de artă monumentală se regăsește pe lista indicativă încă din anul 1991“, a declarat secretarul de stat Janina Sitaru.
Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, cuprinzând 4 lucrări sculptate (Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit), a fost conceput și construit de către Constantin Brâncuși în perioada 1937-1938. De ani buni, autoritățile locale speră ca opera să fie inclusă în patrimoniul UNESCO. Acesta ar fi un pas imens pentru punerea în valoare a ansamblului, dar și pentru dezvoltarea municipiului Târgu Jiu.