Ani grei de pușcărie pentru gorjenii care au șocat Italia

Gorjenii care au șocat Italia prin brutalitatea cu care au atacat doi pensionari în locuinţa lor, pentru a-i jefui, au fost condamnați la ani grei de pușcărie. Tâlharii, de loc din comuna Dragotești, au tăiat urechea bătrânei pentru a afla unde ține banii.

„Fiarele din Lanciano”, aşa cum sunt numiţi tinerii de către presa din Italia, au comis fapta acum un an, pe 23 septembrie. Membrii bandei au pătruns prin efracţie în vila soţilor Carlo Martelli şi Niva Bazzan.

Cei trei atacatori gorjeni sunt Constantin Turlică, de 22 de ani, Ion Cosmin Turlică, de 20 de ani, şi Aurel Ruşeţ, de 25 de ani. Primii doi sunt fraţi şi, în acelaşi timp, verişori cu cel de-al treilea. De loc sunt din Drăgoteşti, dar rudele lor de acasă spun că nu ştiu ca vreunul dintre ei să se fi ocupat cu lucruri necurate. Șeful bandei a fost Alexandru Bogdan Colţeanu, de 26 de ani.

Presa din peninsulă a relatat, citându-i pe anchetatori, că românii au mers la vila unui reputat medic chirurg din oraşul Lanciano, convinşi fiind că acolo vor găsi sume mari de bani. Carlo Martelli, de 69 de ani, era acasă împreună cu soţia sa, Niva Bazzan, cei trei agresori legându-i de scaune şi torturându-i pentru a le spune unde ţin ascuns seiful cu bani.

Victimele au încercat în zadar să le explice că nu au un astfel de seif şi nici sume mari de bani. Pentru a fi „convingător”, unul dintre români nu a ezitat să îi taie bătrânei o ureche.

Medicul chirurg Carlo Martelli a povestit presei italiene ce s-a întâmplat în noaptea respectivă. „Eram convins că ne vor ucide. Mă loveau fără oprire, apoi au adus-o pe soţia mea. Am văzut ce i-au făcut, au început să o taie, am văzut când i-au tăiat o ureche şi apoi n-am mai înţeles nimic. Eram convins că ne omoară pe amândoi. Ne-au bătut din nou, legaţi de mâini şi de picioare, ne loveau fără oprire. Urlau să le spunem unde este seiful sau ne vor tăia în bucăţi. Nu aveam seif”.

Soţia medicului a suferit şi mai mult. „Dormeam în camera mea, când m-am trezit luată la palme şi aruncată la pământ. M-au legat, mi-au pus niște scotch pe gură şi imediat m-au târât în ​​camera unde era soțul meu. Avea mâinile și picioarele legate cu un cablu de calculator. Ne-au spus că ne vor tăia în bucăți mici dacă nu le spunem unde este seiful. Apoi am văzut chipul lui Carlo plin de vânătăi. M-au aşezat în faţa lui şi au început să mă taie. Îmi amintesc că nu mai ştiam ce se întâmplă cu mine, în timp ce îmi tăiau urechea dreaptă. Am simțit că soțul meu și cu mine vom muri în acea dramă care, în ferocitatea ei, părea complet ireală. Mă gândeam de ce. De ce noi? Acest lucru îmi trecea prin minte, apoi am devenit din ce în ce mai confuză, în timp ce vedeam cum mi se scurge sângele”.

La primele audieri, cei trei gorjeni au fost la un pas de a fi linşaţi de mulţimea furioasă, însă intervenţia poliţiştilor a mai calmat spiritele. La scurt timp, au fost prinşi şi ceilalţi membri ai bandei, în frunte cu şeful ei, Alexandru Colţeanu (27 de ani), Marius Adrian Martin (34 de ani, originar din Craiova) şi Bogdan Ghivizu, dar şi unul dintre apropiaţii lor, Traian Jacota, care, deşi nu a luat parte la jaf, a încercat să-i ascundă pe prietenii lui de poliţişti.

Il Messaggero scrie că Alexandru Bogdan Colteanu a primit 15 ani şi 4 luni de închisoare, Marius Adrian Martin a fost condamnat la 11 ani şi 4 luni, Aurel Ruset şi Constantin Ţurlică au luat câte 10 ani, Ion Ţurlică – 9 ani şi 4 luni, iar Bogdan Ghiviziu a primit 8 ani. În acelaşi dosar a fost condamnat şi Gheorghe Traian Jacota, acuzat de favorizare, pentru că a încercat să îl ajute să fugă pe Ghiviziu.

Vizualizări: 11,681

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: