Anchetat de poliţie pentru „o glumă”
Târgujianul care a postat pe OLX un anunț de vânzare a 15 bilete Transloc, despre care spunea că pot fi compostate „pe viață”, mărturiseşte că a fost vorba de o simplă glumă. „Este o glumă, nu este un anunț real. Biletele nu pot fi folosite nelimitat deoarece ele sunt rupte de controlor. Nu m-a sunat nimeni, am primit doar un mesaj”, a mărturisit tânărul.
Tânărul a scris pe site-ul de vânzări că a găsit o metodă prin care datele printate în aparatul de compostare din autobuzele sau troleibuzele care circulă prin Târgu Jiu se șterg foarte ușor, explicând astfel de ce pot fi refolosite la nesfârșit. Un bilet costă 2 lei, iar el intenționa să le vândă cu 15 lei.
Pentru gluma sa, târgujianul va plăti. Conducerea operatorului de transport în comun a făcut plângere la poliție. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz, iar tânărul este cercetat penal. „S-a depus sesizare pentru tânărul care vinde bilete Transloc pe OLX, se efectuează cercetări într-un dosar penal pentru infracțiunea de fals intelectual”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.