Copii răniţi în drum spre şcoală

Doi copii, de 8 respectiv 12 ani, au ajuns la spital după ce joi dimineață au fost implicați într-un accident rutier care s-a petrecut în localitatea Vârtopu, comuna Ciuperceni. Cei doi frați mergeau la școală, fiind în mașina condusă de bunicul lor. Un autoturism condus de un tânăr de 29 ani, din Vagiulești, a efectuat manevra de depășire, încălcând linia continuă, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus de bărbatul de 65 ani, din Ciuperceni, care se angajase în efectuarea virajului la stânga. Şoferul imprudent s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Cei doi minori au fost transportați la Spitalul Municipal Motru, pentru a primi îngrijiri medicale. Din fericire, cei doi frați sunt bine și nu au probleme care să le pună în pericol sănătatea. „Copiii sunt în regulă. Puțin speriați, dar nu au nimic. Niște mici zgârieturi. Nu au nimic, nici pe radiografii, nici pe investigații. Erau pe bancheta din spate, i-a lovit din spate mașina, știu foarte bine tot ce se s-a întâmplat”, a declarat Alin Efrim, managerul Spitalului Municipal Motru.

Conducătorii auto nu au suferit leziuni în urma impactului, însă mașinile au fost serios avariate.

Galerie foto



Vizualizări: 792

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: