Doi medici noi la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Doi medici noi își vor începe activitatea, săptămâna viitoare, la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.


Este vorba despre dr. Bianca Mihaela Făsui și dr. Mădălin Dorian Braitoru, medici specialiști diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.

Aceștia au promovat, în data de 15 februarie 2024, concursul pentru ocuparea celor două posturi vacante din cadrul unității medicale.


Dr Bianca Făsui este absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, efectuând rezidențiatul la Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” București, în Secția Clinică Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, în perioada 2018-2023. Dr Mădălin Braitoru este absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara și a urmat rezidențiatul la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.


”La Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, atât în Cabinetul de specialitate din Ambulatoriul Integrat, cât și în cadrul Compartimentului de DZMB din cadrul Secției Endocrinologie, vor pune în aplicare competențele medicale pentru a trata și ajuta pacienții, implicându-se activ cu dorința de a oferi un diagnostic precis și un tratament adecvat. Vor oferi cele mai bune soluții medicale și sprijinul necesar pentru o sănătate optimă”, transmit reprezentanții SJU Târgu Jiu.
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Galerie foto


Vizualizări: 3,275

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: