Amical pe Municipal între cele două echipe din Târgu Jiu
Pandurii continuă seria amicalelor, în așteptarea deciziei dacă rămâne sau nu în Liga 2, care va veni de la comisiile FRF. Călin Cojocaru și-a testat miercuri jucătorii în două partide desfășurate într-o zi, iar vineri are programat un amical cu colega de teren şi de Liga 2, ACS Viitorul Târgu Jiu.
În speranța unui verdict favorabil la recursul formulat împotriva deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, care a respins dosarul de certificare al echipei Pandurii pentru sezonul de Liga 2, echipa antrenată de Călin Cojocaru continuă să se pregătească pentru startul eșalonului secund.
Pandurii va disputa vineri cel de-al şaptelea meci de verificare, adversară fiind colega de teren de antrenament, ACS Viitorul Târgu Jiu, care a susţinut de la reunire doar două amicale. Meciul urmează să se dispute pe Stadionul Municipal, de la ora 11.00.
Pandurii sunt încă în stresul provocat de decizia federaţiei de a nu acorda certificarea pentru Liga 2 şi aşteaptă un verdict favorabil de la Comisia de Recurs. Rezultatele din amicale par să treacă momentan în planul secund, principala preocupare a oficialilor de la Târgu Jiu fiind acum îndreptată spre decizia comisiei din cadrul FRF.
De cealaltă parte, la ACS Viitorul, situaţia e mai liniştită după aducerea noului antrenor Victor Naicu care și-a intrat deja în atribuţii în ultima săptămână şi a mai adus la echipă jucători tineri, născuți în 2001 și 2002. Naicu are acum nevoie de orice test care poate fi programat pentru a putea să îşi facă echipa, ştiut fiind că multor jucători le-au expirat contractele în vară. Iar la capitolul meciuri amicale ACS Viitorul nu stă la fel de bine ca Pandurii, având doar două teste de verificare până acum.