Amendat de jandarmi

Un gorjean a fost amendat de jandarmi cu șase mii de lei după ce a fost prins în timp ce transporta bușteni cu un TAF prin albia unui pârâu. 

     

"Un bărbat din comuna Peștișani, județul Gorj a fost depistat de către jandarmii montani din Tismana în timp ce transporta bușteni prin albia pârâului Bistrița cu un tractor forestier. 

     

Pe timpul executării unei misiuni de patrulare pe un traseu montan pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, jandarmii montani au depistat o persoană care transporta cu un tractor forestier TAF, bușteni prin albia unui pârâu de munte,.       

     

Jandarmii montani au interceptat persoana, au stabilit identitatea acesteia și au aplicat o sancțiune contravenţională în valoare de 6.000 de lei, conform prevederilor din Legea 176/2024 a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii.      

     

În situația în care observați fapte similare de încălcare a normelor legale, vă recomandăm să sesizați aceste aspecte prin SNUAU 112 sau să vă adresați unui echipaj de jandarmi în vederea aplicării măsurilor legale", a anunțat Jandarmeria Gorj.

Vizualizări: 608

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: