Amendă de 1600 de lei pentru șoferii care vorbesc la telefon
Noul Cod Rutier a băgat în sperieți șoferii gorjeni. Oamenii spun că sancțiunile ce vor fi aplicate sunt extrem de mari pentru buzunarul lor, dar pe de altă parte îi condamnă pe cei care încalcă regulile de circulație. Oricum, spun oamenii, noile amenzi sunt foarte mari.
Potrivit noului Cod Rutier, dacă vor fi prinşi vorbind la telefon în timp ce conduc un autoturism, șoferii riscă amenzi în cuantum de 1.600 de lei, la fel ca şi în cazul în care vor fi depistaţi că nu poartă centura de siguranţă, de zece ori mai mult decât amenzile de până acum. Depășirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei. În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile. Sunt doar câteva din măsurile prevăzute de noul cod rutier. Șoferii gorjeni se declară îngroziți. ”Pe o parte e bine, pe o parte e rău. Se înăspresc amenzile pentru că au crescut salariile, practic ne dau cu o mână, ne iau cu cealaltă de două ori mai mult. Sunt amenzi prea mari pentru salariile din România, avem salarii mici ca să ne permitem să plătim o amendă de circulație la valoarea asta”, a spus un șofer din Târgu Jiu. Alții fac haz de necaz și spun că vor încerca să conducă prudent. ”Asta este, vând mașina și plătesc amenda. Nu, vorbind serios, sunt măsuri bune în special pentru vitezomani”, a spus un alt șofer. Inspectoratul Județean de Poliție Gorj confirmă valorile amenzilor. „Conform hotărârii Guvernului, salariul de bază minim brut se va stabili de la 1 februarie anul curent la 1.450 lei iar în conformitate cu Condul Rutier un punct amendă va reprezenta 145 de lei însemnând valoarea procentuală a 10% din salariul minim. În consecință, contravențiile rutiere vor fi sancționate în funcție de clasele prevăzute în Codul Rutier”, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.