Ambulanțele, la datorie de sărbători. Nu și la Rânca!

Serviciul Județean de Ambulanță Gorj va fi la datorie de sărbători. Se va lucra chiar cu echipaje suplimentare, spune conducerea instituției. Asta pentru că și în zilele de sărbătoare, medicii și asistentele de pe Ambulanță se așteaptă la circa o sută de solicitări. Marinică Niculescu, șeful Serviciului de Ambulanță, a explicat de ce nu poate avea echipaj în Rânca.

De sărbători, echipajele Serviciului Județean de Ambulanță Gorj vor fi la datorie. Chiar și cu suplimentări, anunță conducerea instituției. Liberi vor fi doar salariații TESA. ”De sărbători noi vom lucra în mod obișnuit, cu excepția personalului TESA, vorbim doar de personalul operativ. De obicei, de sărbători se suplimentează cu un echipaj în plus față de zilele obișnuite. În cazul unui eveniment deosebit vom putea solicita suplimentarea cu echipaje de la domiciliu”, a spus Marinică Niculescu, șeful Serviciului Județean de Ambulanță Gorj. Chiar dacă sunt așteptați circa zece mii de turiști la Rânca de sărbători, Serviciul Județean de Ambulanță Gorj nu poate pune la dispoziție un echipaj de salvare. Asta pentru că Rânca nu este nici stațiune, nici localitate, practic nu există din punct de vedere juridic. ”La Rânca nu vom avea echipaj, nu ne putem permite pentru că organizarea noastră este împărțită pe substații, Rânca nu este localitate, nu pot să solicit înființarea unei stații la Rânca, deoarece nu există această localitate în România, nu există reglementare juridică”, a spus Marinică Niculescu, șeful Serviciului de Ambulanță.

Propune înființarea unui centru medical

Conducerea Ambulanței propune înființarea unui centru medical la Rânca. ”Le-am sugerat organizarea unui centru medical la Rânca dar și așa ar putea fi niște impedimente juridice. Ar fi foarte util să facă niște medici acolo niște gărzi dar și centrele medicale se înființează într-o localitate. Până nu se va reglementa juridic, să o facă stațiune sau localitate, nimeni nu va putea înființa absolut nimic acolo iar eu nu am echipaje să facă față actualelor presiuni, nu mai vorbesc de altele”, a spus Marinică Niculescu, șeful Serviciului de Ambulanță Gorj. Din experiența anilor trecuți, conducerea SJA Gorj se așteaptă la aproape o sută de solicitări în zilele de sărbătoare.

Vizualizări: 842

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: