Ambulanță cu pacient Covid, scoasă de pe șosea

Accident grav miercuri la Cornești, în județul Gorj. O ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți a ieșit de pe șosea, în accident mai fiind implicat un autoturism. Din primele informații, șoferul ambulanței și un asistent ar fi răniți.

actualizare: Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunță că a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Bălești, satul Cornești, în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism și o ambulanță ce aparține SAJ Mehedinți, care transporta un pacient confirmat pozitiv cu virusul COVID 19.

"Ambulanța a părăsit partea carosabilă și a căzut de pe un pod. La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum și patru ambulanțe SAJ. În urma impactului au rezultat patru victime, conștiente și neîncarcerate, fiind vorba despre trei membri ai echipajului ce încadrau ambulanța și pacientul. Toate cele 4 victime prezintă leziuni. Echipajele de intervenție sosite la fața locului le-au acordat primul ajutor calificat victimelor, ulterior acestea fiind transportate la UPU Târgu Jiu", a precizat ISU Gorj.

actualizare 1: Potrivit IPJ Gorj, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 25 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Cornești, din direcția comunei Telești către municipiul Târgu Jiu, a efectuat manevra de viraj la stânga, moment în care din aceeași direcție s-ar fi angajat în manevra de depășire o ambulanță condusă de un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, care a intrat în coliziune cu autoturismul, autospeciala fiind proiectată în afara părții carosabile.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 62 de ani, a unui bărbat, de 51 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin și a două femei, de 52 și 67 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin și comuna Corcova, județul Mehedinți, care se aflau în autospecială.

Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a precizat IPJ Gorj.

Galerie foto







Vizualizări: 7,434

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: