Alexandru Beșliu a devenit campion naţional de juniori
Luptătorul gorjean Alexandru Beşliu a devenit campion naţional de juniori al României la categoria 97 Kg. Sportivul legitimat la CSM Târgu Jiu se află în ultimul an de juniorat şi a reuşit să câştige cel mai important titlu al categoriei.
Alexandru Beşliu este noul campion național de juniori la categoria 97 de Kg. Luptătorul gorjean a concurat la finalul săptămânii trecute în cadrul Finalei Campionatului Național Individual de Juniori de la Târgu Mureș, competiție care s-a desfășurat în perioada 12-14 noiembrie. Alexandru Beșliu, legitimat la CSM Târgu Jiu și CS Pandurii, a intrat pe saltea la categoria 97 de Kg și și-a încheiat astfel perioada de juniorat cu un nou titlu de campion național.Pentru sportivul pregătit de antrenorii Mădălin Gorjanu şi Ştefan Tănase, campionatul de la Târgu Mureș a fost ultimul concurs în care a concurat la nivel de juniori. Sportivul gorjean și-a reconfirmat statul de favorit al categoriei 97 de Kg unde a dominat clar adversarii, după cum a precizat antrenorul Mădălin Gorjanu, care l-a felicitat pe Alexandru Beșliu pentru modul în care și-a încheiat perioada de juniorat: „Alex și-a confirmat statutul de favorit și a câștigat titlu de campion național fără emoții. Și-a dominat clar toți adversarii pe care i-a întâlnit. Vreau să-l felicit pe Alex, care este un real exemplu pentru toți, pentru tot ceea ce face în acest sport și vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor celor care fac posibil ca el să rămână în continuare în județul Gorj”.
Alexandru Beșliu l-a învins în finală pe Mircea Fabian de la CSM Călărași.