Alertă: o copilă de 12 ani este de negăsit! Update: Polițiștii au aflat unde este fata!

Polițiștii gorjeni sunt în alertă! Ei încearcă să dea de urmă unei copile, în vârstă de doar 12 ani, care a fost dată dispărută de către o rudă a sa. Fata se numește Popa Samira Mihaela, iar până în acest moment se știe că ea a plecat de bună voie de acasă, dar nu s-a mai întors.

Cea care a apelat la polițiști a fost o mătușă a copilei.

„La data de 11 octombrie a.c., Secția 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu a fost sesizată direct de către o femeie din comuna Lelești, cu privire la faptul că nepoata sa minoră, POPA SAMIRA MIHAELA, de 12 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălțimea de aproximativ 1.55 metri, greutate aproximativă 40 kg, constituție atletică, ochi căprui, păr blond, față ovală.

La momentul plecării fata purta colanți de culoare albastru cu imprimeu pe picior și o bluză de trening roz cu glugă”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Gorj.

Persoanele care pot oferi relații cu privire la identificare Mihaelei Samira Popa sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.

Update: Minora a fost găsită!

După câteva ore de căutării, oamenii legii au reușit să-i dea de urmă copilei dispărute. Ea a fost găsită în comuna Dănești. Fata le-a mărturisit polițiștilor că  nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Vizualizări: 3,232

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: