Alegerile din PDL Gorj, şi aranjate, şi fraudate
La aproape o săptămână de la alegerile de la Partidul Democrat Liberal (PDL) Gorj ies la iveală lucruri ce arată că senatorul Ion Ruşeţ nu a fost sigur nici de alegerile deja aranjate, încât a fost nevoie şi de fraudarea acestora ca să iasă „echipa“. Pe lângă cei 480 de pe listă au mai votat alte câteva persoane, chiar dacă nu erau delegaţi. Un exemplu este Tudor Ciuchiatu de la Săuleşti, care a fost în sală şi chiar la urnele de vot. Primarul din Săuleşti, Constantin Drăghici, votat vicepreşedinte în PDL Gorj, confirmă prezenţa acestuia în sală.
În fotografiile surprinse în sală la alegerile din 19 martie de la PDL, dar şi în imaginile filmate pot fi recunoscuţi cei doi fraţi Constantin şi Tudor Ciuchiatu, însă numai unul avea drept de vot. Constantin Ciuchiatu este consilier PDL la Săuleşti, confirmat şi de primarul Drăghici, iar fratele său… şoferul delegaţilor.
„A fost şofer, nu a votat“
La Săuleşti au avut drept de vot Constantin Ciuchiatu, Ilie Stăncioi, Bebe Scrieciu, Dănuţ Stana, Nicolae Dragomir, Nicolae Puchete şi Iulian Floroiu.
La partea de discursuri a participat şi Tudor Ciuchiatu de la Săuleşti. Probabil discursurile lui Boc şi Blaga l-au făcut pe „şoferul“ delegaţilor de la Săuleşti să se simtă portocaliu şi numaidecât şi-a pus votul pe echipa salvatoare a lui Ruşeţ.
Primarul Drăghici a explicat prezenţa în sală a lui Tudor Ciuchiatu prin faptul că a fost şofer, a adus ceilalţi delegaţi acolo, dar nu a votat. Draghici este contrazis de imaginile surprinse în momentul votului de televiziunea Gorj Tv. Atât Constantin Ciuchiatu cât şi fratele său Tudor au votat lista pe care Pandurul o publicase înainte de alegeri.
„Nu este adevărat. Nu a votat. A fost în sală, că a fost şofer, unde era să-l ţin toată ziua? În maşină? Constantin Ciuchiatu este consilier al nostru. Fratele nu este la PRM, nu este la nici un partid“, a declarat primarul Constantin Drăghici.
Imaginile arată clar că „şoferul” a votat la fel ca delegaţii cu drept de vot.