Există un martor care povestește public cum au fost ultimele clipe din viața lui Andrei, adolescentul de 16 ani care s-a stins la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu. Vorbim de un sistem medical bolnav, unde procedurile sunt mai importante ca viața și unde empatia a dispărut de mult.

Cristi Aldescu, lider de sindicat, dar și șofer pe ambulanța care l-a plimbat pe Andrei între spitalele din Târgu-Jiu, povestește cum s-au petrecut lucrurile.

Din păcate, nu l-a putut transporta la Craiova, pentru că Serviciul Județean de Ambulanță nu a avut echipaj cu medic, iar medicul de la UPU nu a binevoit să se urce în ambulanță și să plece cu Andrei, să-i dea o șansă la viață.

"Am fost martor de la ora 20,42 până la ora 21,46 la chinurile acestui copil, am făcut parte din echipajul de urgență B2 care l-a plimbat între spitale.

Am fost martor la rugămințile sorei copilului. Am fost martor la cum a fost jignită sora copilului de către medicul urgentist.

Am fost martor la toate discuțiile și explicațiile medicale, am avut permanent documentele medicale și cunosc toate consemnările din punct de vedere medical.

Am fost martor la lipsa de empatie a celor doi medici de urgență care erau de serviciu. Domnul Ministru Rafila nu a binevoit să ne facă o vizită împreună cu Corpul de Control al domniei sale și să constate personal cum se moare in Spitalul din Târgu-Jiu....

Nu trebuie să vorbim de management defectuos și neîndeplinirea contractului de mandat a celor doi directori de la Ambulanță și de la Spital, de lipsa de reacție și nepăsarea șefei de la Unitatea de Primiri Urgențe care era in gardă, de ce unul din cei doi medici de urgență din UPU Tg Jiu nu a urcat in ambulanță să meargă cu copilul la Spitalul Craiova, de ce nu este funcțional Heliportul, de ce UPU Tg Jiu nu are ambulanță C, de ce aproape jumătare de lună Serviciul Județean de Ambulanță nu are medic și nici ambulanța C2 în tot județul?", a precizat liderul de sindicat, Cristi Aldescu.

Andrei avea 16 ani și suferea de mai multe boli cronice. Orfan de la trei ani, băiatul a fost crescut de sora lui, căreia îi spunea „mama”.

„Au fost trei ore în care am stat și am așteptat, în care care copilul meu vorbea, în care copilul meu era conștient, în care copilul meu zâmbea și spunea «Uite, mami, doctorii!», «Mă fac bine, mami?», «Unde mergem?», «Mami, ce facem?”, povestește Bianca Boian ultimele ore din viața fratelui său. Pe care îl considera copilul ei.