Agentul de poliție căutat de anchetatorii nemți a fost arestat. Cum se apără!

Veste proastă pentru agentul de poliție reținut, vineri, de colegii săi și dus la instanța din Craiova după ce a fost emis pe numele său un mandat european de arestare. Mandatul a fost eliberat de autoritățile din Germania, iar polițistul ar fi fost citat într-un dosar care vizează mai multe spargeri făcute în Germania. Magistrații Curții de Apel Craiova au decis ca agentul să rămână în arest preventiv până va fi tradus mandatul de arestare eliberat de autoritățile din Germania.

Până la sfârșitul acestei luni, urmează să fie tradus documentul și să se stabilească exact care este calitatea polițistului din Gorj în acest dosar. Din primele informații, surse din rândul anchetatorilor susțin că ar fi vorba de mai multe spargeri care ar fi avut loc în Germania. Autorii au fost câțiva români care ar fi produs un prejudiciu de câteva mii de euro.

Polițistul ar fi vândut o mașină în anul 2018 și aceasta ar fi fost folosită la furturi, dar el susține că nu știe nimic despre aceste lovituri.

Chiar dacă a fost arestat preventiv, agentul se declară nevinovat. El susține că ar fi fost de serviciu în perioada în care susțin polițiștii nemți că ar fi fost date spargerile din țara lor. Peste două săptămâni, magistrații urmează să stabilească dacă agentul va fi extrădat.  (A.A.)

Vizualizări: 2,887

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: